marți, 30 septembrie 2008

Rusia dupa imperiu. intre putere regionala si custode global


povestea "Rusia dupa imperiu" a inceput intr-o zi de septembrie 2003 cand aveam cu indrumatorul meu de doctorat un mini brainstroming, eu am adus un plan de cercetare pe care l-am dezbatut, atunci s-a creionat ideea unei radiografii a principlalelor curente de gandire in politica externa rusa, in sine a fost fine insa lipsea partea empirica a demersului, adica so what ce cred si cum gandesc ei?, atunci am adaugat nu doar revizia curentelor ci si felul in care aceste s-au manifestat in realitate, cum au influentat decizii importante de politica externa rusa din 90 incoace. asa am ajuns la cele doua extreme asupra locului rusiei in sistem international putere regionala, gandita astfel de exemplu de Karaganov in cel mai low point a Rusiei la sfirsitul anilor 90 si custode global exemple in prezent si in trecut cit incape, insa intre cele doua extreme o multime de versiuni mai nuantate asupra locului rusiei in lume. a urmat o perioada de acumulare prin jstor, ebsco, calatorii prin Asia, Caucaz si Rusia, golirea rafturilor in librarii la Moscova si ST.Petersburg (la frontiera vamesul ucrainean credea ca fac contrabanda cand a vazut ce e in cutii s-a uitat compatimitor si m-a lasat in pace) si multe intilniri interesante in urma carora apare ideea pt ultimul capitol adica scenarilor pt Rusia. dupa doi ani au urmat zile mai linistite in biblioteca de la NDC, discutii cu lumea de acolo si procesul de scriere care a fost continuat in autoizolare impusa pt citeva luni pt a definitiva lucrarea. ulterior multa lumea buna a citit-o si a comentat-o (le multumesc again). dupa improvements a urmat faza tehnica de sustinere, dar nu ultima. in vara - tomana 2007 am stat sa integrez recomandarile exprimate in referate de membrii comisiei si un update in paralel tatonari cu editura. evenimentele se succedau cu mare repeziciune in rusia asa ca am scris si un post scriptum cea ce nu am planificat initial. a urmat rutina tehnica de cizelare a textului. si finally BT in vara asta. am investit o "cincinala stahanovista" din viata mea in acest proiect, publicarea cartii incheie o etapa care mereu imi va trezi memorii placute. dar cartea si perioada de acumulare e in trecut, time to move on.

luni, 29 septembrie 2008

Katyni si Istoria stalinista (II)

am scris ceva deja pe acest subiect dar aparitia partii a doua la manualul de istorie in versiune kremlinului dar si recenta vizionarea productiei regizate de Andrzej Vajda - Katyn nu imi lasa alta optiune. in primul rand, Katyn nu mi s-a parut un film anti-rus asa cum strigau criticii prin presa rusa, sigur reproducerea scenei executiei ofiterilor polonezi in subsolurile NKVD si Katyn este cutremurator, dar este o secventa dintr-un film care incearca sa vada cum polonezii s-au acomodat iar altii au refuzat sa se acomodeze cu minciuna promovata de sovietici cu privire la autorii executiei (in versiunea sovietica erau nazisti responsabili) si sprijinita de noua putere de la Varsovia, unii nu au rezistat si s-au sinucis, altii au incercat sa reziste si au fost eliminati. filmul tocmai se axeaza pe felul in care polonezii s-au confruntat cu problema in situatia post-Katyn.

acum despre manual, pana acum am sesizat ca fost criticat in publicatii aici, aici si aici, stirnind o dezbatere vie spre deosebire de apatie generata de primul volum, si este de inteles caci lucrurile care apar in maualul care acopera istoria rusiei (sau asa cum spun autorii istoria privita din perspectiva puterii) sunt foarte nocive daca luam in considerare ca manualul va fi cel dupa care se va preda si se va organiza examen la istorie (cam asta e recomandarea de sus). aici ne intoarcem la Katyn care primeste o explicatie si scuza hilara de la autori, de fapt Katyn a fost razbunare pt moartea a mii de soldati armatei rosii care au murit in 1920 in Polonia dupa ce au fost luati drept prizonieri de razboi. acum sa ne imaginam cum ar trai azi lumea in europa daca ar urma rationalizarile autorilor manualului. in continuare si cel mai grav lucru in manual se aduc argumente care atenueaza din gravitatea marii terori si de fapt o numesc una rationala in conditile in care tara se pregatea de razboi si forta industrializarea rapida, cum teroarea a continuit la succesul industrializarii ramane un mister. mai aflam ca nu a existat marea foamete organizata, ci doar simpla foame datorata secetei si colectivizarii incomplete. se poate continua, dar pot spune un lucru mi se pare ca manualul meu de istorie a URSS din clasa a 4 a fost mult mai "uman" (pastrand proportiile) decat "opera" in cauza, cel putin nu se vorbea (sau se vorbea mai incet in perioada perestroikei chiar atunci cand am mers la scoala), dar nu se scuzau sau explicau evenimente in urma carora milioane de destine au fost sfirtecate, consecintele pe care le resimtim pana in prezent.

Yamadaev, Conspiracy, Bulava, SPS, Copiii CSI

sunt sigur toata lumea stie ca saptamana trecuta a fost asasinat la Moscova chiar la o aruncatura de bat de casa guvernului unul din fratii Yamadaev, sincer ma asteptam sa fie Sulima fostul combat a batalionului Vostok care avea conflict deschis cu Kadirov jr., insa nu a fost sa fie, l-au eliminat pe Ruslan care de fapt oferea protectia politica clanului prin relatii la Kremlin, da Moscova nu mai este un save heaven anymore pt ceceni loaili Kremlinului dar in opozitie lui Kadirov si el avand pile care in mai s-au mutat la casa alba. aici interviu cu Sulima Yamadaev in kommersant, interesanta remarca si vizavi de relatia sa cu Kadirov sr. ucis si el intr-un atentat cu bomba si participare in lupte din Tskhinvali.

e foarte interesant ce urme lasa criza financiara din SUA si prabusirea bursei de la Moscova in mintile politicienilor rusi, well faptul ca teoria conspiratii cu elemente de geopolitica ezoterica au fost si raman extrem de populare in rusia stiam, insa nu credeam ca intr-atat de mult, un oped despre explicatii conspirologice chiar si de la unii oficiali din guvernul rus cu privire la intentionata retragere a banilor din rusia ordonata si coordonata de SUA, merita citit pana la urma. insa cand ajungem la testul Bulavei de saptamana trecuta nimic ezoteric, asa cum remarca un expert mai atent la detalii si comunicate date de MAPN rus, de fapt testul nu poate fi considerat o reusita, caci o racheta din "lumea copiilor" a ratat tinta.

trist dar adevarat SPS partid de orientare liberala din rusia se kremlinizeaza, liderul si-a dat demisia, Kremlinul se va pricopsi cu un partid de dreapta, are deja de stinga Spravedlivaya Rossya, are unul veritabil de centru-centru Edinaya Rossya, iata si un sistem pluripartidist teleghidat. si recent kommersant vlasti a scris despre activitatea politica si economica prolifica a copiilor presedintelor CSI, iar azi aflam despre fuga din tara sefului Comisiei Electorale Centrale din Kirgizstan, care intr-o inregistrare video explica gestul prin presiuni la acre a fost supusa de fiiul presedintelui Bakiev. daca ar fi fost urmat drept exemplu gestul de la CEC din Kirgistan in moldova, tara probabil ar ramane depopulata.

am dat de un blog pe russian-georgian war.

marți, 23 septembrie 2008

corruption in Russia

inca in viata si activ politic Eltin eticheta Rusia drept superpuetere criminala dat fiind proportiile fenomenului criminal in anii 90, situatia s-a cam schimbat un pic activitate criminala prospera sub supravegherea atenta a FSB. insa azi cu incredere mai adaugam la acest calificativ si mare putere coruptionala, potrivit transparency international din 180 de tari in 2008 rusia e pe locul 147 flancata de syria si kenya, pt comparatie in 2006 rusia era pe locul 126. progrese sunt evidente, iar eticheta din plin meritata.

luni, 22 septembrie 2008

Vreau si nu vreau: Putin si WTO

luat de val si in dorinta nebuna de a da o replica dura Occidentului "nerecunascator" prim-ministru Putin anunta dezinteres total fata de WTO si cere vicelui Shuvalov sa evalueze obligatiile asumate in cadrul negocierilor si de a se dezice de o parte dintre aceste. deci un semnal inghetam negocieri, caci cam asta inseamna pasul anuntat de Putin. la o luna de la emotional outburst, barbatia de mare putere si discursul din epoca lui Flinstone (da ala din epoca de piatra) ca vom supraietui si singuri dispare, lovit de amnezie Putin sustine ca Rusia nu va renunta la WTO membership bid, adica insusi ditamai "noua superputere" coboara la munca de jos, ca sa ulterior sa se conformeze unor reguli foarte exacte, probabil sesizand ca trecerea de la resourse based economy la innovative one este imposibila in afara clubului in care sunt prezente cele mai importante economii si care tocmai reglementeaza comertul cu acele produse a economiei de performanta. revenirea rusiei in calitate de elev exemplar la masa negocierilor pt WTO saptamana trecuta nu este surprinzatoare deloc, insa exista un big DAR, pretul pe care il va plati rusia pt ca a fost obraznica, aici am in vedere dorinta nebuna a Georgiei si Ucrainei de a "facilita" aderarea rapida a rusiei si de ce nu felul in care se vor materializa promisiunile SUA- Rice "Russia’s invasion of Georgia has achieved – and will achieve – no enduring strategic objective. And our strategic goal now is to make clear to Russia’s leaders that their choices could put Russia on a one-way path to self-imposed isolation and international irrelevance. Russia’s bid to join the World Trade Organization is now in jeopardy. And so too is its attempt to join the Organization for Economic Cooperation and Development." deci ne intoarcem la discutia despre self-inflicting damages.

miercuri, 17 septembrie 2008

Economia rusa - which way?, EU-Nigeria gas

cu strigatu' "zakrivai na....i lavku" guvernul "oazei stabilitatii financiare" a rezolvat desi temporar dar relativ sigur problema caderii bursei de valori de la Moscova (caderea ce a continuat in ciuda good news din SUA si revenirii usoare a burselor din asia si europa) prin incheierea sesiunii la 12.oo ora moscovei, relativ deoarece actiunile unor comapnii sunt listate si pe burse din europa cum ar fi London Stock Exchange, ex. Gazprom continua acolo picajul sau de succes. problema e ca bursa isi suspenda activitatea potrivit reglementarilor proprii si de una singura, cum a fost ieri timp de o ora, si nu printr-o decizie a agentiei federale pt burse financiare si pe termen nedeterminat (exceptii probabil ar fi force major). daca se va redeschide bursa, nu exista nici o garantie ca dupa ce au constatat ca "e ceva putred in regatul Danemarcii", jucatori sa dubleze viteza cu care parasesc piata financiara rusa. tot pe taramul economiei ruse, impactul caderii preturilor la titei deja sunt anticipate si evaluate de Kudrin, aici un articol pe acest subiect, concluzia deficitul bugetar ar putea devine realitate mai repede decat se anticipa. in acest sens un interviu util cu Anders Aslund cu privire la evolutiile economice in rusia.

iata o informatie interesanta din FT in completare la ceea ce am scris ieri "The European Union, increasingly anxious to reduce its dependence on Russian gas following the conflict in Georgia, has offered Nigeria financial and political backing for a €15bn ($21bn, £12bn) trans-Saharan pipeline to pump its gas directly to Europe."

marți, 16 septembrie 2008

"Brutal truth of war" - Vasilii Grossman

aproape am incheiat de citit cartea A Writer at War: Vasily Grossman with the Red Army un fel de personal notes during war a lui Vasilii Grossman (cu niste comentarii a doua autori care au adunat si structurat notite) reporterul Krasnaia Zvezda care a fost matror la principalele batalii IIWW. este printre putine carti citite in ultuma vreme care m-au marcat profund. scapand de citeva ori din incercuri, asistand la batalia pt Moscova, Stalingrad, Kursk, Berlin, Grossman descrie razboiul asa cum nu mi-am imaginat ca poate fi, cum altii au calificat "brutal truth of war". avand acces la surse primare (interviuri cu comandanti, comunicare permanenta cu populatia civila, si observare nemijlocita) Grossman ofera o imagine completa compusa din masacre, violuri in masa, sacrificarea bataliaonelor in prostie (speranta de viata in stalingrad printre soldati era de 24 ore), dezertari si executii, eroism si invidia intre comandanti, dragoste si constrangere la statut de amanata oficiala a generalului, povesti incredibili de supravietuire, profanarea cadavrelor (folosirea si ca instrumente de joc), propaganda pe timp de razboi, supraincredere si subapreciere inamicului, tragedii personale, orase in ruine, tehnici de lupta, echipamente de razboi.
autorul traieste o drama personala, el isi reproseaza ca nu a reusit sa-si evacueze pe mama sa din Ucraina, Berdychev. intrand cu trupe sovietice in posesia ucrainei, el frenetic cauta pe mama sa, si pe parcurs descopera si documenteaza printre primii ethnic cleansing a evreilor, mama fiind printre victimele a holocaustului. articolul lui despre Treblinka este folosit ulterior la procesul de la Nuremberg.

North/South Stream-Nabucco, CAsia pipes after war in Georgia

era normal ca dupa razboiul din georgia, procesului de realizare north stream, south stream, nabucco, central asia center, si cel asiatic (sponsorizat de china) sa fie impramita noua dinamica. sigur actiunile militare trebuia to shake image of georgia tarii de tranzit sigure, folosindu-se de oportunitati oferite de post-conflict situation, rusia a intensificat eforturile pt afirmare a ceea ce numeste azi Igor Torbakov (desi autorul are cam altceva dar termenul este util si aici) in EDM "transit superpower" asa adauga energy in fata. o oportunitate s-a oferit cu Azerbaijan, cand ultimul a solicitat cresterea livrarilor prin baku-novorossisk, dupa un adevarat "flirt telefonic" (numeroase discutii intre cei doi sigur si legate de georgia si implicatii in NK) cei doi azi se intilnesc la Moscova, pt proiecte energetice miza este gazul (care ar trebui sa mearga in vest direct) pe care al vrea sa cumpere rusia. in asia, china a semnat un acord cu turkmenistan care prevede cresterea capacitatii conductei de gaze de la 30 la 40 mlrd m/cub. rusia a obtinut acord preliminar de la Tashkent pt constructia a conductei paraele cu central asia center. pe south stream, serbia a ratificat acordul cu rusia pe conducta si vinzarea companiei petroliere. north stream proiectantii schimba ruta luand in consideare ecological concerns Daniei si spun ei pe site Suediei. in acelasi timp ambasadorul SUA in Suedia publica un articol in care avertizeaza Stockholm asupra pericolului acestei conducte, fapt care il trezeste pe ministrul de externe german (sa nu uitam in trecut protejatul fostului cancelar german acum sef de proiect NS), care trimite o nota de protest la ambasada SUA la Berlin. in final se incearca re-energizing pt Nabucco, prin organizarea conferintei preliminare tarilor participante la proiect la budapesta si in ianuarie 2009 una mare cu toti participanti si cointeresati. baku si atena anunta ca s-au inteles pt livrari de gaze incepand cu aprilie 2009.

vulnerabilitatea rusiei o reprezinta cat de ciudat nu ar suna gazprom a carui capitalizare astazi s-a redus de la maxumum sau din mai 2008 cu doua ori. cat cad preturile la petrol (care e aprope sa cada deja sub 90dol) sa nu uitam ca pretul gazului pe long term contracts incheiate cu europa este corelat cu pretul petrolului, asa ca corectia se va resimiti in buzunarul monopolistului rus dar cu o intarziere. a doua gazpromul este un datornic corporatist major in rusia, in contextul crizei financiare e de urmarit cum va reusi acesta sa onoreze obligatiile financiare (poate restructurarea datoriei), sa atraga bani pt proiecte marete de dezvoltare noilor zacaminte si pt pipeline policy. din ceea ce transpare in presa gazpromul e mai nou hartuit tot mai mult de petrolistul Secin, desi nu atat de grave rivalitati interne pot cauza probleme companiei.

luni, 15 septembrie 2008

Secin (via OPEC) and Ike vs market - price of oil

eram curios cine va castiga in aceasta competitie inegala intre om si natura, cine va avea un impact mai mare asupra pietii si respectiv asupra pretului petrolului, Secin detasat saptamana trecuta la summitul OPEC (rusia avand un statut de observator) unde s-a luat decizia de a reduce cote de extractie (comentata ca si reusita rusiei in termeni copilaresti voi plecati cu investitii din tara noi va ridicam pretul petrolului) sau uraganul Ike care putea afecta infrastructura energetica din Golful
Mexic. privind azi pe tablou unde se liciteaza petrol, se pare ca nici unu nu a avut castig de cauza, in cazul Ike e simplu, prima evaluare spune ca infrastructura energetica nu a avut de suferit. In cazul Secin si OPEC e altceva, e simpla economie de piata, dupa o usoara apreciere, pretul petrolui a reluat cadere urmand cu strictete regula cerere si oferta (ajungand mai jos de 99dol), de mai mult analistii au spus ca piata este suprasaturata, iar incetinirea economica globala (mai ales datele pe eurozone in aceasta saptamana) si mai mult reduce consumul. Abordarea rusiei in aceasta chestiune de fapt ne arata cum este inteleasa economia de piata de conducerea de la virf. Se pare ca dl. Secin care cu succes a falimentat Yukos (preluarea a Yuganskneftegaz principala unitate de productie a companiei), a sperat s-o rezolve si cu petrolul de aceeasi maniera. de data aceasta piata, si nu statul, a prevalat. dar lectia desi de mai multe ori predata, mai cu seama in 98-99, nu a fost insusita integral in rusia.

duminică, 14 septembrie 2008

Medvedev and Valdai club

o intilnire la fel de interesanta a avut-o si Medvedev cu experti internationali, dupa ce a fost blocat o zi, situl presedintiei a plasat si transcriptul (aici), ce mi s-a parut interesant pe linga intrebari de curtoazie venite din partea chinezului sau iranianului:

in primul rind Dima spune ca operatia din Georgia (si probabil consecintele acesteia) i-a intarit convingerea ca cursul ales este corect, personal daca vor persista intrevad perspective sumbre pt cetateni de rand, dar poate spre bine pana la o anumita limita;

intrebare vizavi de caderea burselor, stiam de posibile consecinte si eram gata sa platim acest pret (irasi nu este destul de incurajator pt cetateni de rand si companii care ar vrea sa se imprumute, mai ale in perspectiva scurta si medie), considera ca in proportie de 75% prabusirea se datoreaza factorilor internationali si doar 25% sunt probleme interne, dupa redeschide tema rusia centru financiar a lumii si rubla valuta regionala, confirmand zicala cea mai buna aparare este atacul, aceasi tactica aleasa in cazul problemei coruptiei, da o stim, da trebuie s-o rezolvam, dar cine intreaba si voi o aveti in occident, nu este o abordare tocmai constructiva si utila, mai bine ar intensifica cooperarea organelor competente din Rusia, UE si SUA in vederea descoperirii acestor cazuri in care sunt implicati si straini si cetateni rusi, dar e periculos, poti atinge pe cineva important si astfel sa dezechilibrez status quo de putere in interiorul tarii, doar sa amintim razboiul fratricid intre asa zisii siloviki in urma afacerii Tri Kita si cazurilor de coruptie in serviciile de securitate.

la intrebare pe unde trec sfere de influenta a rusiei, printre randuri trebuie citit CSI, desi initial vorbeste de absolut toti vecini, ceea ce ar inseamna cel putin teoretic si Norvegia, Finlanda, tarile baltice, China, Japonia si SUA, in a doua jumatate a raspunsului sau, precizeaza "sigur ca rusia nu trebuie sa se focuseze integral doar pe relatii cu tarile din spatiul CSI (deci mai sus chiar era vorba de CSI)...sunt multe alte locuri in lume" in care rusia are guverne-prieteni, probabil a avut in vedere Venezuela, Cuba why not Iran, mai nou Nicaragua si citiva actori nonostatali Hamas si Hezbollah (ultimii prin prisma recunoasterii independentei S.Ossetiei si Abhaziei)

in legatura cu initiativa de a organiza conferinta de pace pe middle east la Moscova, aflam ca de fapt ideea s-a impotmolit, dar cred ca mai e timp la dispozitie, nu-i nimic daca au asteptat din 1978 (cand de fapt a fost lansata pt prima data) de pe vremurile lui Gromiko s-o organizeze, de ce sa nu astepte inca citiva ani, mai ales dupa "peace enforcement" in Caucaz ceilalti parteneri SUA sau UE vor fi incantati de perspectiva conferintei de pace pe ME la Moscova.

descoperim ca alegerile prezidentiale sunt o legitimare doar formala pentru Medvedev, adica putem continua ca poporul aproba sau este ajutat sa confirme alegerea deja facuta si mai importanta a fost legitimare derivata din desemnare de catre Putin si acceptarea de cercul restrans in calitate de presedinte garantat de predecesorul sau, prea multe scapari de la Medvedev, se observa ca nu are background KGB.

un lucru de bun simt in final, presedintelui ii pare rau ca a irosit o luna pe razboi in timp ce putea si trebuia sa se ocupe de probleme interne economice mult mai stringente, o precizare cred ca o luna este doar inceput, e cam greu sa intorci in contextul isteriei de incercuire si complotului international impotriva rusiei, acum masinaria de stat si societate in directia reformelor si agendei intrene, este de urmarit la ce trucuri va apela pt a detensiona atmosfera in tara pt a crea climat fovaorabil pt revenirea la intentiile declarate reformiste.

vineri, 12 septembrie 2008

Putin si Valdai club

Valdai Club este o intilnire anuala intr-un format flexibil presedintelui federatiei ruse cu experti internationali in politica interna si externa rusa, pe parcursul acestora observatori straini pot pune intrebari presedintelui asteptand un raspuns cat se poate de sincer, transcripturile acestor discutii sunt extremde interesante, pana acu au avut loc 4 astfel de intilniri, cum era de asteptat in spiritul tandemocratiei in acest an cei de la Valdai Club discuta mai intii s-au intilnit cu prim-ministru astfel schimband si traditia, iar ulterior cu presedinte (incerc sa accesez situl presedintei si e blocat, cred ca incarca file intilnirii). in acest an era de asteptat ca discutiile vor vi aprinse, pe situl guvernului se gaseste un transcript si 3 clipuri scurte cu raspunsurile premierului rus, din pacate materialul este incomplet, sa speram ca cei de la RJL vor publica integral discutia asa cum o fac deobicei.

in short cei mi s-a parut interesant, la intrebarea de ce ati atacat infrastructura georgiei dincolo de ossetia de sud si ati intrat mai adinc in interiorul tarii, raspuns se rezuma la de ce aliatii in IIWW au intrat in germania si nu s-au oprit la granita, deci explicatii de ordin militar pe care le-a oferit Putin continua cu ideea nevoii de a schimba regimul politic de la tbilisi; sakwa (articolul lui recent am analizat intr-un post separat) il intreba pe premier de ce rusia nu a reusit in ultimii cam 200 de ani sa construiasca o relatie pozitiva cu occident? raspuns este o selectie de ideei gata livrate: pt dans e nevoie de consimtamantul ambelor parteneri, occident ca atare nu exista, europeni nu au proprie linie de politica externa ci doar urmeaza pe SUA in coada, puterile din asia se ridica avand multiple probleme nerezolvate (aluzie la china probabil a accentuat pericolul acesteia dupa teapa din SCO si ONU si sigur face referire la tawian si relatia sino-nipona) si exista multe probleme mondiale in care orice solutie inseamna si rusia, asa cum este respectata sanctitatea sferei de interese SUA in americile, trebuie respectata si a rusiei in near abroad, ultima ar fi principala regula de joc si baza pt cooperarea rusiei cu parteneri americani si europeni adica un fel de mini-Ialta, intoarcerea la polaritati rigide, asta e al meu ala e al tau. doar o remarca daca pt rusia aceste propuneri sunt un inceput pt o relatie sanatoasa cu occidentul, pt occident (mai ales, SUA) propunerile sunt un non-starter, acum luand in calcul pozitii de pe care se porneste sa ne imaginam cum vor evolua relatiile de acum incolo.

in finala ideea pronuntata de putin ca rusia a fost cea care a decis dizolvarea URSS, daca sa reamintim evenimente acu 20de ani, procese centrifuge in URSS au inceput de prin 88-89 si centru face cu greu fata acestora, intensificate in 90 (primind si confirmare pe parcursul referendumurilor din republicile socialiste) coraborate cu lupta de putere la virf intre Eltin si Gorbaciov (pt eltin autonimia si independenta erau instrumente sigure pt al deposeda de putere pe Gorbaciov), tehnic decizia de dizolvare a fost luata de Rusia, Belarus si Ucraina (deci si Kiev si Minsk in egala masura isi pot aroga rolul de executor a URSS) la Beloviejia, dar acolo nu s-a facut altceva decat sa se constate realitatea de pe teren, dupa aceasta decizie inca multa lume la nivel inalt in rusia nu se putea consola cu ideea pierderii imperiului interior, cea mai recenta vine chiar din buzele premierului Putin destramarea URSS cea mai mare catastrofa geopolitica sec.20.

miercuri, 10 septembrie 2008

Memoirs of geisha ost and NARA

un score bun realizat de John Williams pt Memoirs of geisha, sayuris theme and end credits suna foarte cool, in special finalul compozitiei, pe parcus vioara e superba. de mai multe ori tot auzeam o piesa in diverse trailers sau filme, m-a facut curios sa descoper cine a compus-o, well e vorba de Nara si cei de la Posthumus, wiki da o lista pe unde este inserata piesa "Antwone Fisher, The Lord of the Rings: The Two Towers, Unfaithful, Lara Croft Tomb Raider: The Angel of Darkness, Cold Case, National Treasure, The Clearing Vanity, Fair Breaking and Entering Partition, The Irony of Fate 2, The Other Boleyn Girl."

Why is Russia the loser?

daca planul Dima-Sarko va fi implementat nu vad castiguri relative mari rusiei in aceasta aventura caucaziana, au incercat revisionism, au esuat so far, dar au intarit status quo folosind brutal hard power pe care l-au perceput ca increasingly unsustainble, insa in schimb primesc the opposite in cazul Georgiei, mai mare engagement Westului, US 1miliard package si asistenta militara, UE on the ground cu misiune autonoma, asistenta economica, IMF package for georgia, noul forum de consultari georgia nato si implicarea nato in reconstructia infrastructurii militare (radare, etc.), possible UE georgia free trade, vise facilitate. deci castigurile cele militare adica isi vor trage doua baze cu 3000 soldati fiecare si poate o statie de barci mici in Abhazia care nu poate inlocui Sevastopol oricum, sunt in continuare outweighted si nu stim pana cand de piederi economice, bursa a pierdut 40% in compatatie cu luna mai, gazprom vaca de muls la buget a scazut capitalizare de la peste 300 mlrd la sub 200 mlrd in termen extrem scurt. sigur trebuie recunoscut ca razboiul a fost o circumstanta agravanta, cauzele sunt alte, criza financiara pe plan international, dar iarasi contrazice bravada ca "suntem gata sa facem fata...", ca ulterior sa constate impotenta, asa cum a facut-o azi Medvedev, tradus in limbaj suburban declaratia lui de azi se traduce "SUA ne-au tras-o cu criza lor ipotecara", un outcry mai sincer din parte kremlinului nu am vazut de mult (economia merge mai prost mai multa tensiune intre Dimka si Vova, so far avem intre Kudrin si Nabibulina ministrii blocului economic), continuare ca vom redresa situatia era mai mult pe bursa si cetateni dar cred in van. iar din pacate pt rusi incercarile de a imita CW de genul manevrelor militare cu venezuela in coasta sua, primesc raspunsuri ironice care si mai mult ridiculizeaza moscova, de genul celor de la departametul de stat, cu privire la rezistenta navelor ruse si capacitatea de a acoperi distanta atat de mare si a mai particvipa dupa un efort la exercitiul militar. sa speram ca Piotr Velikii va face fata conditiilor dificile din atlantic si nu va fi nevoie de un remorcher american sa-l traga pana acasa din nou la reparatii unde a stat mai tot timp.

un pasaj dedicat rusiei dupa razboiul din georgia intr-un interviu dat de fost ambasador us la nato in adminsitratia clinton: "What's going to happen as a result of Georgia?

Russia is the loser here. It is interesting that when Putin decided to push back, he did so at a remote region next to his own country. He did it in a place where no one really cared about in geopolitical terms, as opposed to human terms, democratic terms, and the like. It also took him four days. Why is Russia the loser? If you look back to when it happened, it happened at a time when the whole world recognized that China is an amazingly competent and powerful country. They produce more innovation in a week in China than they do in Russia in ten years. There's all this incredible space in eastern Siberia, bordered by 1.3 billion Chinese, that's being rapidly depopulated by Russians. Russia's losing population at a faster clip than any other country in the developed world, even faster than some of the European countries with low birth rates. And the Russians need the outside world.

Why?

If you look to Russian President Dmitri Medvedev, his five point speech of the other day, it's interesting. The first three points are, "We want to be part of the real world." One of them is, America can't run everything. We already knew that. He is underscoring the need to be part of the outside world. Of course the European Union underscored it, but Putin has gone much too far and does not understand exactly what he is doing, not just stirring up a hornet's nest in all the countries that used to belong to the Communist world but also leading people in the West to ask whether they can do business with this man. That involves investment, it involves creditworthiness, it involves the sanctity of Russian investments abroad, it involves cooperation with the European Union, and in fact the strongest thing that's been done so far is what the EU decided yesterday, to suspend meetings on the EU-Russia partnership program. What they've said is, "We're going to send a team to look, and we're going to judge whether the Russians are following the six points of the cease-fire agreement with French President Sarkozy, and decide whether it's worth having this EU-Russian summit on November 14." This is done without a lot of shrill talk, it's done outside of the context of the United States, with our campaign rhetoric and all the memories of the old relationship. The Europeans are getting it about right in the low-key way of saying, "If you want to be a partner in the outside world, and by God you need it, you can't behave like this." Putin therefore has to judge whether to throw away opportunities to be engaged in the outside world. Maybe Putin will make the wrong decision. At the moment, Russia is Saudia Arabia with trees. What I'm getting at is, if they want to play in the outside world, it's not like the old days when they had a choice. They don't have a choice. The last regime of the Soviet Union collapsed over the failure of having made that choice. Of getting outclassed. If Putin says, "Having my sphere of influence is more important than being involved in the outside world," then Russia's going to pay a huge price for it. On the other hand, if he says "We've made our point, people will show us more respect in the future. We're now going to show we can be positive members of the international community," then he will have shown some stewardship of Russia with the outside world. If he makes the wrong choice we can live with it. He needs us a lot more than the other way around."

vineri, 5 septembrie 2008

Ingush independence?, Rusia economica, sport politic

cat de mioapa e decizia de recunoastere celor doua enclave separatiste din Georgia confirma urmatorul pasaj preluat de pe caucasus times :"Opposition's unofficial parliament of Ingushetia, Mekhk Kkhel, started gathering signatures for independence of Ingushetia on 30 August. " ingushetia face parte din troubled North Caucasus, adica teritoriu FR.

rusii se bucura ca in EU declaration nu exista referinta la sanctiuni, nici nu e nevoie, actiunile rusiei au efect de self inflict damages, sa aruncam o privire asupra bursei si rublei, si atunci discutii despre rusia paradisul stabilitatii financiare si rubla o moneda regionala par niste vise infantile a unui minor care vrea sa se rupa de parinti si sa inceapa really o viata independenta. deci cat de bine pregatita rusia pt un nou CW imaginat, banca centrala arunca pe piata intro zi 4 miliarde pentru a opri caderea rublei in raport cu dolar si euro, anterior banca centrala a mai aruncat pe piata 12 sau 13 miliarde in zile de conflict cu georgia, iar ce s-a intimpat pe bursa e jale mare, de la un declin totul a degenerat in prabusire sub pragul psihologic de 1500 cu 7,4% doar intro zi, ajungand la nivelul anului 2006, campioni nationali au pierdut respectiv Rosneft 6,91, Gazprom 5,92 si perspective raman sumbre caci investitori straini se retrag de pe piata. specialistii remarca ca nu ajuta deloc nici pretul petrolului la care bursa rusa este sensibila. cam astea sunt stirile din rusia tara care se pregateste de salt calitativ nou, la o econmie cunoastrerii si inovatiei, daca cineva mai discuta acum aceasta problematica la moscova.

cei care mai aveau dubii ca sport este politica si deseori pune in umbra evenimente sportive, informatia si dezbaterea in jurul vizitei presedintelui turk in armenia cu ocazia meciului armenia turcia ar trebui sa trezeasca la realitate. dupa olimpiada sarko s-a trezit spunand ca UE a castigat la titlurile olimpice, china a spus ca perfomanta sportivelor dovada ascensiunii puterii sale, rusia cu fast a intlinit sportivi care cam au clacat, dar au promis revansa in UK chiar la dusman acasa.

doua interviuri diametral opuse, unul cu Cijov reprezentat rus la UE si reprezentantul UE in Caucazul de Sud Semneby. ca mod de a raspunde abordari diametral opuse, reflecta si sentimente din cele doua capitale Moscova si capitala birocratiei europene Bruxelles.

dupa Ucraina

dupa ce am strabatut Odessa, Mikolaev, Herson si bucata vestica din Crimeea, Ucraina mi-a lasat o impresie placuta sigur la o privire de observator tranzit sau stationat pt o perioada foarte scurta. ce am remarcat, in general un feeling de crestere economica pluteste in aer si asta in ciuda se pare ca deja eternelor lupte pe scena politica, mai ales in interiorul coalitiei portocalii (deci pluralitate in interiorul tarii e mai buna decat unipolaritate), plus si o usoara senzatie de propseritate, sigur incomparabila cu cea din Occident. artere de transport pline cu vehicule, TIR-uri de fabricatie americana o gramada, se pare ca sunt mai ieftine decat MAN-uri datorita slabiciunii dolarului american (linga odessa am vazut o flota de camionae de productie americana pt vinzare sau inchiriere), am vazut multe dacii logan, piata ucrainiei de automobile este de perspectiva, e bine ca dacia incearca to lock up un segment de piata cat de mic nu ar fi, multe masini noi, si aici am in vedere nu cele luxoase ci cele pt middle class, se pare ca creditul in ucraina a devenit mult mai accesibil, asa si se explica modernizarea rapida parcului, drumuri seminficativ mai bune cu cea era chiar si 5 ani, mai ales in Crimeea, multe portiuni sunt largite, caci infrastructura la standarde de URSS nu mai face fata necesitatilor economice. In Crimeea, in zona cap Tarhankut si pina in Znamenskoe sunt mori de vant generatoare de energie eoliana (nu stau nici o clipa, vint cat incape in vestul peninsulei), din ce am vazut satisfac necesitatile localitatilor mici din zona. usor usor se rezolva si vesnica problema a apei in Crimeea. e mult de investit in Crimeea pt a genera un val de turisti din afara, desi am vazut citeva masini cu numere baltice sau de polonia, piata esto dominata mai ales in sudul si estul penisnulei de turisti rusi. da am intilnit un rus care si-a mutat familia din Novokuznetsk (oras industrial extrem de poluat) in Nikolaev, motivul mutarii ecologico-economic, a luat cetatenie, se ocupa cu agricultura si este multumit de viata pe care o duce in Ucraina, recent si-a adus si parinti si asta in timp ce rusii increaca sa adune pe ai sai din CSI. in final, in Crimeea am admirat Calea Lactee, cred a fost cea mai clara imagine a galaxiei in viata mea. da ca un adevart microbist am ascultat la radiou ecologic (din 5 in 5 min trebuia sa invart minerul pt al reincarca) meciul stelei cu galatasarai, am prins un post romanesc care comenta partida in direct, strigatul victoriei era singular pe plaja salbatica din Znamenskoe, ucrainenii oricum stateau linistiti dupa ce Dinamo Kiev a batut pe moskali din Spartak la ei acasa. la intoarcere parasind zona republicii autonome crimeea am fost verificati la singe, numere de moldova (mitul ca moldoveni beau vin in loc de apa e bine inradacinat in mentalul ex-sovieticilor, confirmat si pe parcursul calatoriei) si nasurile rosii ( de la soare si nu de la altceva) au dat impresia ca suntem sub bahus, politistul spunea ca imposibil ca moldoveni sa nu aiba asupra lor un gram de alcool. dupa ce a constat ca suntem sportivi, adica sahisti, ne-a lasat in pace.